Se redeschid pârtiile din Poiana Brașov. Recomandări de la Salvamont
Începând cu ora 9.00, se va putea schia pe toate pârtiile din zona superioară a Masivului Postăvaru și pe cele două pârtii pentru începători, Stadion și Bradul.
29 Noiembrie 2023, 14:46
Mâine vor fi deschise pârtiile din Poiana Brașov. Începând cu ora 9.00, se va putea schia pe toate pârtiile din zona superioară a Masivului Postăvaru și pe cele două pârtii pentru începători, Stadion și Bradul.
Cu această ocazie, Serviciul Public Județean Salvamont - Salvaspeo Brașov revine cu recomandări pentru amatorii sporturilor de iarnă:
Salvamontiștii recomandă, în primul rând, alegerea unui echipament de alunecare pe zapadă corespunzător din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și a nivelului de pregătire al fiecăruia.
Este necesară precauție la primele ieșiri pe pârtiile de schi, până la redobândirea abilităților sportive oarecum uitate de la finalul sezonului trecut. De asemenea, trebuie adaptată viteza și maniera de a schia, în funcție de condiția fizică, starea zăpezii, gradul de dificultate a pârtiei, condițiile atmosferice și densitatea traficului pe pârtie.
Asigurați-vă că sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie. Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.
Urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri, se face doar la marginea pârtiei, iar indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agreement trebuie respectate. Salvamontiștii ne reamintesc că gradele de dificultate ale pârtiilor de schi sunt semnalizate prin culori: verde-foarte ușor, albastru - ușor, roșu-mediu și negru – dificil.
Este interzisă folosirea pe pârtii a mijloacelor de alunecare improvizate, precum pungi sau capace de plastic.
În cazul accidentelor pe pârtii, trebuie anunțată echipa locală Salvamont, direct, prin Dispeceratul Național Salvamont, la numărul de telefon 0Salvamont sau prin Serviciul de urgență 112.