Se schiază în condiții foarte bune în Poiana Brașov
Funcționează telegondola, telecabinele Kanzel și Capra Neagră, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Bradul, Ruia și Stadion.
23 Martie 2022, 09:33
Se schiază în condiții foarte bune în Poiana Brașov.
Stratul de zăpadă în partea superioară a masivului măsoară aproximativ 60 de centimetri de zăpadă bătătorită, pe toate pârtiile, dar în unele locuri poate ajunge și la un metru.
În partea inferioară a masivului, zăpada bătătorită de pe pârtii măsoară aproximativ 40 de centimetri, inclusiv pe cele două pârtii de începători de la baza muntelui.
Funcționează telegondola, telecabinele Kanzel și Capra Neagră, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Bradul, Ruia și Stadion.
Atenție la consistența zăpezii care în zonele însorite se topește, devine grea și solicită foarte tare articulațiile picioarelor.