Șefii de spitale anunță blocaj din cauza ordonanței care stopează investițiile
Managerii spitalelor din Capitală atrag atenţia că sumele alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru luna decembrie sunt ridicole.
10 Noiembrie 2023, 11:04
Managerii spitalelor din Capitală atrag atenţia că sumele alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru luna decembrie sunt ridicole şi spun că Ordonanţa 90 îi afectează extrem de mult pe final de an, potrivit News.ro. Spitalul Colţea are alocată suma de 100 de lei de la CNAS, pentru luna decembrie 2023.
”Îmi este teamă că s-ar putea produce un blocaj în sistemul medical (…) Teama mea este că vom pune în dificultate diagnosticarea şi tratarea pacienţilor, pentru că povesteam şi acum ceva timp despre ideea că nu numai diagnosticarea şi tratarea pacientului este importantă, ci şi condiţiile hoteliere. Asta este una dintre temerile noastre. Pacienţii vor ajunge ca în perioada de pandemie să se sperie de spitale, să nu mai vrea să ajungă la spitale. Şi aşa a fost destul de greu, după perioada pandemică, să reluăm circuitul pacienţilor”, a declarat dr. Bogdan Furtuna, managerul Spitalului Clinic Colţea din Bucureşti, joi seară, la Medika TV.
Acesta afirmă că ”a pus deoparte bani albi pentru zile negre” pentru a putea rezolva anumite situaţii din spital.
”La Spitalul Colţea e o situaţie puţin diferită faţă de ceea ce se întâmplă acum la nivelul sistemului sanitar, pentru că am pus bani albi pentru zile negre deoparte. Toate acordurile-cadru şi licitaţiile le-am făcut la începutul anului şi acum putem merge, până la finalul anului, pe contractele pe care le avem deja în derulare. Cea mai mare problemă pe care o identific este ceea ce vom primi şi încasa de la CNAS, dacă sumele care sunt transmise inclusiv pe site-ul CNAS sunt acelea. Sperăm cu toţii să nu ne împotmolim aici pentru că vorbeam mai devreme cu un coleg care îmi spunea că are alocat 300 de lei sau 400 de lei pentru luna decembrie şi i-am spus că se poate şi mai rău, cu 100 de lei. Pentru luna decembrie, suma alocată pentru Spitalul Colţea este de 100 de lei de la CNAS”, a mai adăugat Fortuna.
Dr. Liviu Oltean, managerul Spitalului Clinic Colentina din Bucureşti, a explicat şi el că Ordonanţa 90 privind reducerea unor cheltuieli afectează sistemul medical.
”Situaţia este la fel ca în toată ţara, suntem şi noi sub incidenţa Ordonanţei 90, lucru care ne afectează extrem de mult pe absolut toate articolele care privesc sănătatea, pe reparaţii curente, pe obiecte de inventar etc. În momentul acesta există un blocaj, din păcate, unde beneficiarul direct al actului medical, pacientul, are de suferit. (…) Suntem pregătiţi pe termen scurt, avem pregătite resursele materiale pentru asigurarea de bunuri salariale care sunt la fel de importante, însă suntem într-un impas în momentul acesta”, a declarat Dr. Liviu Oltean la Medika TV.
Îngrijorat de această situaţie este şi Andi Nodiţ, manager la Spitalul Bagdasar – Arseni din Capitală.
”Situaţia este una destul de îngrijorătoare. Pentru luna noiembrie, din necesarul de finanţare pe care trebuia să îl primim de la CNAS, pentru activităţile prestate în luna anterioară, am primit o treime, adică undeva la 3,3 milioane lei. Cu aceşti bani vom reuşi să achiziţionăm medicamente şi materiale sanitare şi cam atât, nu vom reuşi să facem angajamentele medicale aferente lunii în curs sau mai pe româneşte contractele de prestare a serviciilor de către furnizori pentru hrană, pază, sistem informatic etc. Suntem în periocol să nu putem să asigurăm aceste servicii esenţiale şi nici banii pentru medicamente şi materiale sanitare nu sunt nici pe departe suficienţi până la finalul lunii noiembrie. Iar pe decembrie, cum dealtfel s-a întâmplat şi în alţi ani, avem alocată o sumă de 300 de lei”, a precizat Nodiţ.
Nu pierde niciodată o emisiune importantă, o melodie preferată sau cele mai recente știri.
Descarcă acum aplicația Radio România și te poți bucura de posturile de radio preferate oriunde și în orice moment!
Aplicația Radio România este disponibilă atât în AppStore, cât și în Google Play