Semnarea contractului cu asocierea de firme care se va ocupa de realizarea celor 7 obiecte rămase de executat la Aeroportul Brașov
Președintele Consiliului Județean din Brașov a organizat, astăzi, o conferință de presă la Aeroportul Internațional Brașov.
09 Iunie 2021, 11:57
Astăzi a fost semnat contractul de atribuire a lucrărilor pentru realizarea celor 7 obiecte rămase de executat la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.
Acest lucru a fost posibil datorită faptului că licitația a fost câștigată de o asociere de firme din București, constructori care au realizat de altfel și terminalul din acest aeroport.
Valoarea totală a contractului este de peste 37 de milioane de lei.
„Pe procedura de derulare a contractului și a implementării acestui proiect am avut vizite nenumărate pentru a vedea modul în care implementăm proiectul care a fost avizat de instituțiile statului. Deci este o întreagă muncă care stă în spatele acestei activități”, a spus Adrian Veștea.
Reamintim că s-a ajuns la această situație din cauza unei alte firme, din Sibiu, care câștigase licitația pentru această lucrare amplă, cu mai bine de un an în urmă, cu 9 obiecte de realizat. Pentru că execuția nu s-a desfășurat conform calendarului de lucrări, firmei sibiene i-a fost reziliat contractul după realizarea a doar 2 obiecte.
“A urmat acea procedură de achiziție pe care ne-o amintim cu totii. Este bine că am avut contestație, pentru că până la urmă vedem că am dat de un constructor serios, care a fost în măsură să ducă la bun sfârșit acest contract”, a adăugat Adrian Veștea.
Astfel, în baza contractului semnat astăzi vor fi realizate următoarele componente ale infrastructurii Aeroportului: clădire energetică, remiza PSI, posturi de control acces, gospodărie de apă, parcare auto și drum acces terminal - DJ 103C, drumuri tehnologice interioare şi rețele interioare în aeroport.
Pe lângă lucrările de construcţie propriu-zise, contractul include şi anumite revizuiri din punctul de vedere al proiectării, inclusiv asistența tehnică din partea proiectantului pe toată perioada de execuție.
„Cu siguranță Brașovul va avea cel mai frumos aeroport din România”, a mai spus Adrian Veștea.