Serviciile de navigație la Aeroportul Internațional Brașov, operate de o firmă din București
O firmă din București și-a adjudecat acest contract, în valoare de circa 945.000 de lei, în urma licitației lansate pe sistemul public de achiziții SICAP.
19 Noiembrie 2021, 17:26
Administrația județeană a semnat astăzi contractul pentru realizarea serviciilor de proiectare și navigație a spațiului aerian, pecum și procedurile de zbor care vor fi folosite pentru decolarea și aterizarea aeronavelor la Aeroportul Internațional Brașov.
O firmă din București și-a adjudecat acest contract, în valoare de circa 945.000 de lei, în urma licitației lansate pe sistemul public de achiziții SICAP.
„Etapele care vor urma țin de consultare a companiilor aeriene, de a vedea ce tipuri de aeronave folosesc, categoria de operare pe care vor zbura la Brașov. Va trebui, de asemenea, să discutăm cu Armata și cu celelalte părți interesate cum sunt Aeroclubul României, Aerodromul de la Sânpetru. Mai sunt proprietari de elicoptere sau cei cu activități de zbor recreative - gen parapante – să găsim cele mai bune soluții să își desfășoare fiecare activitatea și să fim în siguranță cu toții”, a spus directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul CJ Braşov, Alexandru Anghel.
Reprezentanții firmei responsabile de aceste servicii de navigație au apreciat că procedurile de zbor pentru Brașov au o anumită complexitate, dată de situarea geografică a aeroportului, de activităţile militare şi diversele unităţi de aviaţie situate în vecinătatea amplasamentului.
„Acest gen de contract intră în sfera serviciilor complexe. Configurația Brașovului este una mai deosebită față orașele de câmpie. Aeronoava trebuie să vină la o înălțime de siguranță deasupra munților, trebuie să ajungă la nivelul pistei, să ținem cont de dinamica aeronavei, de obstacolele care sunt prezente în zonă - gen Măgura Codlei, poliogoane militare, spații restricționate. Luăm în considerare toate acestea”, a adăugat Alexandru Anghel.
Procedurile vor trebui realizate într-un timp cât mai scurt, deoarece urmează să fie încărcate în simulatorul pe care se vor pregăti controlorii de trafic care vor asigura, de la Arad, dirijarea la distanţă a zborurilor pe Aeroportul Braşov.
Aprobarea finală pentru spaţiul aerian al Aeroportului Braşov va veni din partea Statului Major al Forţelor Aeriene Române, organism care conduce grupul de lucru desemnat să gestioneze spaţiul aerian al României.