Sistem de supraveghere video pe străzile orașului Zărnești
Administrația locală din Zărnești a obținut, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, o finanțare în valoare de aprox. 3 milioane de lei, pentru montarea unui sistem de supraveghere în oraș.
15 Februarie 2023, 12:55
Administrația locală din Zărnești a obținut, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, o finanțare în valoare de aprox. 3 milioane de lei, pentru montarea unui sistem de supraveghere în oraș.
Astfel, pe toate străzile Zărneștiului vor fi montate zeci de camere video.
Acest proiect va duce la creșterea gradului de siguranță publică a comunității și prevenirea criminalității, spune primarul orașului Zărnești, Alexandru Igrișan:
“Este foarte important ca Zărnești să fie un oraș sigur pentru cetățenii săi. Vom amplasa undeva la 60 - 70 de camere video în orașul Zărnești. Este un sistem care ne va folosi atât nouă, Primăriei, prin serviciul de Poliție Locală, dar vom asigura acces și Poliției Naționale pentru a vedea, verifica eventualele evenimente care se întâmplă pe domeniul public. (...) Cetățenii vor fi mai în siguranță pe domeniul public și asta e, din punctul meu de vedere, foarte, foarte important”.
Edilul zărneștean a pecizat că în perioada următoare vor fi semnate contracte de finanțare pentru alte două proiecte prin PNRR, pentru eficientizarea energetică a unui corp al Liceului Tehnologic și a Grădiniței Nr. 2 de pe str. Ion Șenchea.
Totodată, este așteptat rezultatul evaluării proiectului depus pentru achiziționarea de aparatură medicală necesară în spitalul orășenesc.