Șoferi lăsați fără permise și amenzi de peste 9.200 de lei la Brașov, de Ziua Femeii
Amenzile totale aplicate s-au ridicat la peste 9.200 de lei.
09 Martie 2022, 13:29
De Ziua Femeii, polițiștii brașoveni au lăsat câțiva șoferi pietoni.
Polițiștii de la Rutieră au acționat în municipiul Brașov, în Poiana Brașov și pe raza de competență a Poliției Rurale Feldioara și au verificat șoferii care consumaseră băuturi alcoolice.
Acțiunea, care s-a derulat timp de patru ore, s-a soldat cu aplicarea mai multor sancțiuni.
„Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 13 fiind aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, comisarul Alina Ivan.
Pentru unii șoferi, sancțiunile au fost chiar mai grave, pe măsura încălcărilor de legislație comise.
“Polițiștii brașoveni au reținut 3 certificate de înmatriculare și 7 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, dintre acestea 5 permise de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și 2 permise de conducere pentru manifestarea unui comportament agresiv, prin accea că doi conducători auto au efectuat manevre de drift pe raza municipiului Brașov și Stațiunii Poiana Brașov”, a adăugat Alina Ivan.
Amenzile totale aplicate s-au ridicat la peste 9.200 de lei.