Ascultă Radio România Brașov FM Live

Soluții pentru gestionarea pandemiei, în opinia unui specialist

Dr. Cristina Vecerdi consideră prioritară o strategie de comunicare mai ales în mediul rural, cu implicarea cadrelor medicale în special din medicina primară și a asistenților sociali din fiecare comunitate.

Soluții pentru gestionarea pandemiei, în opinia unui specialist
Sursa foto: arhivă

09 Noiembrie 2021, 17:42

Vaccinarea, purtarea măștii de protecție, igiena riguroasă și distanța fizică, sunt unelte la îndemâna tuturor cetățenilor, cu ajutorul cărora poate fi oprită pandemia de Covid-19, consideră parlamentarul liberal dr. Cristina Vecerdi, fost șef UPU Brașov.


Pe de altă parte, să se pună accent pe educația sanitară în școli, care la ora actuală lipsește, pentru a diminua reticența față de vaccinare, a adăugat dr. Vecerdi ieri, în timp ce însoțea delegația OMS în Brașov.


“Din discuțiile avute și cu delegația OMS, reticență există peste tot, nu numai la noi. Depinde cum o manageriezi. Nu pot să spun neapărat că românii sunt mai reticenți. Poate nu a fost o comunicare eficientă. Mai există un motiv - și nu spun eu asta prima oară – educația sanitară care lipsește cu desăvârșire în școli este un factor care a influențat în mod negativ această pandemie”, a spus medicul Cristina Vecerdi.


Ca urmare, dr. Cristina Vecerdi consideră prioritară o strategie de comunicare mai ales în mediul rural, cu implicarea cadrelor medicale în special din medicina primară și a asistenților sociali din fiecare comunitate.

Ambasadorul Austriei la București: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 16:18

Ambasadorul Austriei la București: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“

„Brașovul este o bijuterie de oraș!“, a declarat ambasadorul Austriei la București, la 12 ani după prima vizită la Brașov.

Ambasadorul Austriei la București: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“
Poliția Brașov atenționează asupra apelurilor false la 112
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 16:01

Poliția Brașov atenționează asupra apelurilor false la 112

Poliția Brașov va dispune măsurile necesare pentru sancționarea celor care apelează în mod abuziv la Sistemul Național Unic...

Poliția Brașov atenționează asupra apelurilor false la 112
Angiograf nou la Spitalul Județean Brașov
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 15:27

Angiograf nou la Spitalul Județean Brașov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov primește un angiograf de ultimă generaţie, achiziţionat cu fonduri alocate de...

Angiograf nou la Spitalul Județean Brașov
Explozie într-o clădire din Codlea: Un bărbat grav rănit, 20 de persoane evacuate
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 14:33

Explozie într-o clădire din Codlea: Un bărbat grav rănit, 20 de persoane evacuate

O persoană a fost transportată la spital cu răni grave în urma unei explozii ce a avut loc miercuri la prânz într-o clădire...

Explozie într-o clădire din Codlea: Un bărbat grav rănit, 20 de persoane evacuate
Peste 25.000 de pasageri au zburat de la sau spre Brașov în luna octombrie
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 13:11

Peste 25.000 de pasageri au zburat de la sau spre Brașov în luna octombrie

Peste 25.000 de pasageri au zburat de la sau spre Brașov în luna octombrie, potrivit Asociației Aeroporturilor din România.

Peste 25.000 de pasageri au zburat de la sau spre Brașov în luna octombrie
Ziua Internațională a Jaguarului, la Grădina Zoologică Brașov
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 12:46

Ziua Internațională a Jaguarului, la Grădina Zoologică Brașov

Activități educative, jocuri, concursuri și sesiuni de discuții cu îngrijitorii, toate vor avea loc, vineri, 29 noiembrie la...

Ziua Internațională a Jaguarului, la Grădina Zoologică Brașov
Analizele de hemoglobină glicozilată, decontate de către CAS Brașov
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 11:30

Analizele de hemoglobină glicozilată, decontate de către CAS Brașov

Pentru a beneficia de această analiză gratuită, pacienții trebuie să se programeze la unul dintre laboratoarele partenere, în...

Analizele de hemoglobină glicozilată, decontate de către CAS Brașov
RAR: Activitatea stațiilor ITP autorizate a revenit la normal
Ştiri din Brașov 27 Noiembrie 2024, 09:29

RAR: Activitatea stațiilor ITP autorizate a revenit la normal

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat într-un comunicat de presă că au fost rezolvate toate problemele și că activitatea...

RAR: Activitatea stațiilor ITP autorizate a revenit la normal

Ştiri din Muzică

The Motans ajunge la Brașov, în turneul Grand Christmas

The Motans ajunge la Brașov, în turneul Grand Christmas

The Motans ajunge la Brașov, în turneul Grand Christmas
Ștefan Bănică a lansat noul cântec de sărbători, „Craciun Fericit”

Ștefan Bănică a lansat noul cântec de sărbători, „Craciun Fericit”

Ștefan Bănică a lansat noul cântec de sărbători, „Craciun Fericit”
Gwen Stefani a lansat al cincilea album de studio, „Bouquet”

Gwen Stefani a lansat al cincilea album de studio, „Bouquet”

Gwen Stefani a lansat al cincilea album de studio, „Bouquet”
Shawn Mendes a lansat cel de-al cincilea album, „Shawn”

Shawn Mendes a lansat cel de-al cincilea album, „Shawn”

Shawn Mendes a lansat cel de-al cincilea album, „Shawn”