Spațiile restaurantului și cafenelei de la CATTIA, date în chirie
Spațiile de alimentație publică din Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA) din Bartolomeu ar putea fi scoase la închiriere.
29 Iunie 2020, 10:34
Spațiile de alimentație publică din Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA) din Bartolomeu ar putea fi scoase la închiriere. Asta dacă, în ședința de plen din 30 iunie, proiectul de hotărâre ce vizează închirierea lor va fi aprobat de consilierii locali.
Suprafața totală a acestor spații este de peste 680 metri pătrați, prețul de pornire este de peste 3400 de euro și contractul va fi semnat pentru 5 ani.
Pentru a participa la licitație, firmele interesate vor trebui să depună o garanție de peste 2000 de euro.