Spitalul Regional de la Braşov este o prioritate pentru autorităţi!
O clădire cu trei niveluri, care ar urma să aibă şi un heliport, aşa arată Spitalul Regional Braşov.
25 Iunie 2019, 12:04
O clădire cu trei niveluri, care ar urma să aibă şi un heliport, aşa arată Spitalul Regional Braşov.
La ultima şedinţă a Consilului Local a fost prezentat studiul de prefezabilitate pentru Spitalul Regional ce va fi amplasat în vecinătatea Institutului Cartofului de la care municipalitatea a preluat peste 11 hectare de teren.
Aproape zece mii de metri pătraţi vor fi alocaţi saloanelor cu paturi. În total vor fi peste 850 de paturi la toate secţiile. Doar la ATI vor fi 50, la fel şi la Neurochirurgie.
Va fi o unitate de primire urgenţe cu pretriaj pentru adevăratele urgenţe, se mai arată în studiul de prefezabilitate.
Dacă pentru zona administrativă vor fi alocaţi peste o mie de metri pătraţi din spital, zona destinată serviciului de ambulanţă va avea puţin peste 180 mp.
Nu s-au stabilit deocamdată costurile. Acest lucru urmează să fie făcut prin studiul de fezabilitate ce va fi realizat de un consultant stabilit de BERD în cadrul acordului cu Primăria. Se ia în calcul şi un parteneriat public-privat.