Sprijin pentru mediul antreprenorial din Brașov!
Consiliul Patronatelor ESG din România şi-a continuat periplul evenimentelor din ţară.
07 Septembrie 2023, 14:23
Consiliul Patronatelor ESG din România şi-a continuat periplul evenimentelor din ţară, dedicate comunităţii de business dar şi administraţiei locale şi centrale, cu un eveniment organizat în oraşul nostru. Reprezentanţi ai administraţiei braşovene, alături de antreprenori din oraş dar şi din România, au făcut schimb de idei, pentru dezvoltarea afacerilor, precum şi crearea unei comunităţi de business dinamice, care să susţină şi oraşul nostru. Organizatorul evenimentului şi directorul Revistei Patronatului Român, Cezar Armaşu a spus că:
"Organizaţiile patronale, nu vin suficient de mult în sprijinul mediului de afaceri şi cu alte tipuri de servicii, decât cele de reprezentare în mecanismele de dialog social. Există o gamă foarte mare de servicii şi contribuţie cu care mişcarea patronală ar putea să vină către mediul de afaceri. Aici avem în vedere codurile de conduită, modele de bune practici, mai ales inovaţia în management, în marketing, în tehnologie, formarea pieţei forţei de muncă, formarea profesională, dezvoltarea managementului, atragere de surse de finanţare pentru mediul de afaceri şi toate celelalte care pot contribui la dezvoltarea afacerilor."
La eveniment au luat parte şi reprezentanţi ai administraţiei publice din Braşov , care susţin că între antreprenori şi autorităţile locale trebuie să existe un sprijin mutual, care să contribuie la dezvoltarea mediului de business. Tocmai de aceea, administraţia judeţeană a lansat un nou proiect de digitalizare. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică:
"Sunt convins că formele colective de dezvoltare a afacerilor vor conduce la crearea unor firme mai puternice şi mai competitive, iar datoria noastră, a autorităţilor administraţiei publice locale este să asigurăm instrumentele de reducere a poverii birocratice. În acest sens administraţia judeţeană a demarat un proiect ambiţios de digitalizare, atât digitalizarea administrativă internă şi inerconectarea cu instituţiile din subordinea CJ Braşov, cât mai ales digitalizarea relaţiei cu cetăţenii şi cu mediul privat, ceea ce va conduce la servicii publice mai bune şi mai rapide."