Stadiul lucrărilor la Aeroportul Internațional Brașov, analizat dintr-un aparat de zbor de mici dimensiuni
Lucrările pe șantierele deschise pentru construcția Aeroportului Internațional Brașov sunt executate în proporție de aproximativ 70%
12 Noiembrie 2021, 23:58
Lucrările pe șantierele deschise pentru construcția Aeroportului Internațional Brașov sunt executate în proporție de aproximativ 70%, a apreciat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, după ce a vizitat amplasamentul, atât la pas, cât și survolând spațiul aerian cu ajutorul unui aparat de zbor de la aerodromul din apropiere.
"Şantierele sunt într-o evoluţie continuă şi într-un progres bun. Avem două contracte care astăzi sunt în implementare: pe de o parte sunt cele şapte obiecte - remiza PSI, clădirea energetică, porţile de control acces, gospodăria de apă, drumul tehnologic, drumul de acces spre aeroport şi parcarea din faţa terminalului, iar pe de altă parte avem în lucru sistemul de televiziune cu circuit închis, devierea canalului Besălcin, drumul perimetral şi gardul amplasamentului. Anul trecut am fost nevoiţi să reziliem un contract de lucrări, deoarece a avut un progres foarte lent, de doar 12%, şi a trebuit să reluăm procedura de achiziţie. În momentul de faţă vă pot asigura că toate lucrările pe care le-am contractat sunt în grafic", a declarat Veștea.
Șeful administrației județene a amintit despre faptul că în această perioadă sunt în desfășurare procedurile pentru achiziţia de echipamentele de radionavigaţie.
"Suntem în etapa de evaluare tehnică a singurei oferte depuse, după care urmează evaluarea din punct de vedere economic şi raportul final al procedurii. Ne-am propus ca împreună cu reprezentanţii ROMATSA, care ne ajută în procedurile de evaluare, precum şi cu specialiştii firmei care va furniza echipamentele de radionavigaţie să realizăm un grafic de implementare a serviciilor de navigaţie aeriană şi să putem comunica într-un timp cât mai scurt data exactă la care se va putea decola şi ateriza pe Aeroportul Braşov", a precizat sursa citată.
Multe lucrări sunt aproape de finalizare, după cum a menționat Veștea: "Gospodăria de apă este într-un progres avansat, clădirea energetică este finalizată şi în momentul de faţă se lucrează la interior pentru dotarea cu aparatura necesară. Cele două posturi de control acces sunt şi ele construite. Remiza PSI este în lucru, aici urmând să fie aduse utilajele de intervenţii pe care le avem achiziţionate. Drumul tehnologic care face legătura între terminal şi remiza PSI a ajuns aproape de finalizare. Lucrările la drumul de acces la aeroport dinspre Ghimbav s-au încheiat, în timp ce la parcarea din faţa terminalului încă se lucrează. De asemenea, numeroase utilaje sunt prezente pe şantierul de construcţie a drumului perimetral".
Preşedintele CJ Braşov şi-a exprimat încrederea că anul viitor se va putea zbura de pe Aeroportul Braşov - primul aeroport construit de la zero în România, după anul 1974.