Starea pârtiilor, astăzi. Atenție în apropierea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale!
Se schiază pe toate pârtiile din Postăvaru.
08 Februarie 2022, 09:28
Amatorii sporturilor de iarnă sunt sfătuiți să schieze cu atenție pe pârtiile din Postăvaru, astăzi, deoarece sunt pornite instalațiile care produc zăpadă artificială.
„Având în vedere condițiile meteo care permit funcționarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale pe timpul zilei, precum și prognoza pentru următoarea perioadă, cu temperaturi pozitive pe parcursul zilei, am luat decizia de a produce zăpadă artificială și pe parcursul zilei, în zonele unde era necesar să creștem grosimea stratului de zăpadă. În prima etapă vor fi pornite instalațiile de pe pârtiile Lupului Inferior și Subteleferic, de la intersecția cu breteaua spre Bradul în jos. În aceste condiții, schiați cu precauție, reducând considerabil viteza, deoarece în zonele în care acționează instalațiile de producere a zăpezii, consistența acesteia este diferită, încetinind foarte mult alunecarea. Totodată, purtați ochelari de schi, pentru a beneficia de o vizibilitate bună”, au transmis autoritățile.
În partea superioară a masivului, stratul de zăpadă bătută are aproximativ 60 de cm, iar în cea inferioară, 40 de cm.
Se schiază pe toate pârtiile: Kanzel, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), Lupului inferior, Bradul și Stadion.
Instalațiile de transport pe cablu care funcționează astăzi sunt telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion.
Sursa foto: Primăria Municipiului Brașov