Studii pentru proiectul noului Cod silvic și a modelului de structurare a legislației silvice subsecvente
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna TÁNCZOS va participa luni, 13 martie 2023, începând cu ora 10.00, la evenimentul de lansare a procesului de consultare a factorilor interesați, în cadrul proiectului Servicii de elaborare de studii pentru proiectul noului Cod silvic și a modelului de structurare a legislației subsecvente.
12 Martie 2023, 10:46

Evenimentul va avea loc în Aula "Sergiu T. Chiriacescu" a Universității Transilvania din Brașov. Cu această ocazie, demnitarul va susține declarații de presă, începând cu ora 12.30.
Noul cod silvic va fi elaborat în cadrul proiectului "Reforma sistemului de management și a celui de guvernanță în domeniul forestier prin dezvoltarea unei Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente" , prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 - Păduri și protecția biodiversității.
Consorțiul care lucrează la elaborarea acestui act normativ este format din specialiști ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea", ai Universității Transilvania din Brașov și ai Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava.