Sute de mașini de marfă au fost verificate de polițiștii brașoveni
Potrivit poliţiştilor, controalele au vizat combaterea încălcării normelor legale în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri generale și mărfuri periculoase.
29 Septembrie 2023, 15:17
Peste 200 de amenzi au aplicat poliţiştii braşoveni în urma controalelor făcute împreună cu specialiști din cadrul I.S.C.T.R.
Potrivit poliţiştilor, controalele au vizat combaterea încălcării normelor legale în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri generale și mărfuri periculoase.
Polițiștii au reținut 4 permise de conducere au retras 21 certificate de înmatriculare și au fost imobilizate 4 vehicule.
Subcomisar Florentina Manolache, IPJ Braşov, ne oferă detalii:
"Pentru desfășurarea activităților operative, au fost angrenați 61 polițiști rutieri, care au acționat în cooperare cu opt specialiști din cadrul I.S.C.T.R., pe raza județului Brașov, pe sectoarele de drumuri naționale, dar și pe raza municipiului Brașov. În cadrul acțiunilor, pe parcursul celor 2 zile, polițiștii brașoveni au verificat aproape 750 de vehicule destinate transportului de mărfuri și, pentru abaterile constatate, au aplicat aproape 230 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea condițiilor de transport".