Tânărul șahist brașovean Vladimir Sofronie, o nouă performanță strălucită
Șahistul de doar 10 ani a luptat cu 2 mari maeștri, un maestru FIDE, 2 maeștri internaționali și 2 candidați de maestru.
02 Mai 2023, 15:27
Tânărul șahist brașovean Vladimir Sofronie s-a întors cu un rezultat foarte bun de la Grand Prix-ul de șah, etapa 1 București - Campionatul Internațional de Șah Rapid al României, concurs open, fără limită de vârstă, juniori+seniori, ce a avut loc la Parlamentul României.
A obținut locul 1 la grupa ELO 1601-1700.
Rezultatul este deosebit pentru șahistul de doar 10 ani, care a luptat cu 2 mari maeștri, un maestru FIDE, 2 maeștri internaționali și 2 candidați de maestru.
A terminat turneul cu 5,5 puncte și o performanță ELO de 2068, însă cel mai important câștig a fost ocazia de a juca alături de elita șahului, printre care s-a aflat și campionul european actual.
La competiție au luat startul 317 participanți din 21 de țări.
În 5 mai, Vladimir a fost invitat să participe, tot la București, la simultanul dat de legenda șahului, multiplul campion mondial, Garry Kasparov și cei mai buni șahiști din lume la momentul actual, printre care și proaspătul campion mondial, Ding Liren.