Târg de Crăciun cu căsuțe vechi și insalubre, susțin comercianții din Piața Sfatului
Unii comercianți care au participat la Târgul de Crăciun nu sunt mulțumiți de condițiile în care au fost nevoiți să stea cu marfa la vânzare.
08 Ianuarie 2022, 16:44
Cei mai mulți comercianții care au participat la Târgul de Crăciun din Brașov, în perioada 29 noiembrie – 9 ianuarie, au fost mulțumiți de profitul obținut. Nu însă și de condițiile în care au fost nevoiți să stea cu marfa la vânzare timp de 40 de zile.
Așa cum se întâmplă de ani buni, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt a pus la dispoziție căsuțele de lemn, însă de amenajarea lor s-au ocupat tot târgoveții, care au plătit chirii și taxe de până la 7.000 de lei, fiecare, pentru toată perioada.
“Căsuțele lasă de dorit: nu sunt izolate, plouă în ele, e curent, sunt crăpături...sub orice critică. Nu înțeleg de ce nu pot face căsuțele. De ce nu le izolează dacă ne iau atîția bani? Să ofere ceva pentru banii ăștia. Toată investiția nu costă cât iau pe o căsuță”, ne-a spus un comerciant din Piața Sfatului.
Comercianții solicită Primăriei Brașov – organizatorul târgului de Crăciun - permisiunea ca la următoarele târguri să-și aducă propriile căsuțe sau corturi dacă nu li se pot oferi unele corespunzătoare unui comerț în condiții decente.
Un punct de vedere despre această situație ne-a oferit viceprimarul Flavia Boghiu:
“În urma discuțiilor purtate cu comercianții și meșteșugarii de la Târgul de Căciun, și a solicitărilor acestora, analizăm în această perioadă cele mai bune variante pentru anul următor. La nivelul compartimentului de evenimente și a Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Brașov analizăm impactul bugetar, urmând să cuprindem în bugetul pe anul acesta sumele necesare”.
Municipalitatea ia în calcul fie subvenționarea abonamentului de închiriere, fie înlocuirea căsuțelor, a adăugat Flavia Boghiu.