Târg de primăvară, sâmbătă, la Biserica Sf. Nicolae
Organizatorii își doresc să reînvie tradiția mersului la târg de odinioară, când un astfel de eveniment era o mare sărbătoare pentru comunitate.
28 Aprilie 2022, 11:46
Micii antreprenori, artizanii locali, meșteșugarii, producătorii, toți sunt așteptați la Târgul „Adoptă un țăran”, care va avea loc sâmbăta aceasta, pe 30 aprilie, în curtea Bisericii Sf Nicolae din Șcheii Brașovului.
Organizatorii își doresc să reînvie tradiția mersului la târg de odinioară, când un astfel de eveniment era o mare sărbătoare pentru comunitate.
„Acest proiect este 100% de suflet. A avut și încă are menirea de a pune laolaltă gospodarii autohtoni, țăranii minunați cum le spunem noi, cu orășeanul avid după viața la sat, după produse naturale, după gustul de altădată al copilăriei. După tradiție și chiar după credință”, a explicat Hetti Adriana Benedek, coordonatorul proiectului „Adoptă un țăran”.
Proiectul „Adoptă un țăran” a luat naștere în 2016.
„De-a lungul acestor ani, am reușit să organizăm foarte multe evenimente. Să avem o platformă pe care țăranii vizitați de noi își desfăceau produsele. Iar orășenii îi contactau pentru a achiziționa bunătățile din gospodărie. Am reușit să vizităm foarte multe gospodării. Să-i ducem pe orășeni exact la sursă, să înțeleagă cum se fac produsele naturale. Să vadă de ce oul poate nu este la fel de ieftin ca în supermarket, de ce laptele de capră are beneficiile pe care le are. De ce pentru cei mici va fi întotdeauna o mai mare bucurie să stea cu pământul sub picioare, decât pe străzile orașului”, a adăugat Hetti Benedek.
La evenimentul de sâmbătă vor participa gospodari locali și naționali, veți putea degusta împreună bunătăți de sezon și vă puteți bucura de workshop-uri, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Veți degusta gemuri și zacuști, diverse unsori, legume de sezon, brânzeturi, pâine proaspătă, plăcinte și nu în ultimul rând vă veți încânta privirile cu diverse obiecte meșteșugărești. Totul în intervalul orar 12.00 - 17.00.