Târguri volante, la Brașov, în luna august
La cele patru târguri volante care vor fi la Brașov luna aceasta veți găsi produse precum fructe, legume de sezon, produse lactate sau produse apicole.
Articol de Ruxandra Stoica, 07 August 2024, 13:11
Patru târguri volante vor fi la Brașov pe parcursul lunii august. Două dintre ele vor fi organizate în cartierul Răcădău, iar două în Piața Unirii, din cartierul Șchei.
Primul va fi deschis în această sâmbătă, 10 august, în Piața Unirii, vizavi de biserica Sfântul Nicolae.
La târg găsiți o varietate de produse, pentru toate buzunarele.
“În târgurile volante se comercializează următoarele categorii de produse de la producători, majoritatea locali: fructe și sucuri din fructe, legume de sezon, produse apicole, produse lactate, produse de panificație și patiserie tradiționale, flori la ghiveci, precum și multe alte produse”, a spus Andreea Tocitu, referent specialitate în cadrul Serviciului Administrare Piețe Brașov.
Toate târgurile vor avea program între orele 09:00-15:00, cu posibilitate de prelungire până la ora 17.00, dacă sunt cumpărători.