Trofeul "Fulg de Nea" a plecat la Câmpia Turzii
Trofeul "Fulg de Nea", ediția 2022, în valoare de 1.500 de lei, a fost adjudecat de Ștefania Petric, din Câmpia Turzii, au anunțat organizatorii.
21 Noiembrie 2022, 14:29
Trofeul „Fulg de Nea”, ediția 2022, în valoare de 1.500 de lei, a fost adjudecat de Ștefania Petric, din Câmpia Turzii, au anunțat organizatorii.
Festivalul Naţional de Muzică Ușoară pentru Copii „Fulg de Nea” a avut loc în weekendul ce a trecut, la Centrul Cultural Reduta, și a reunit peste 50 de concurenți.
Specific acestui festival este că toți copiii au trebuit să prezinte un repertoriu exclusiv în limba română.
“Ne bucurăm foarte tare că a ales o piesă sugestivă, o piesă din repertoriul Mariei Tănase. Chiar dacă anul acesta oarecum ni s-a impus puțin eliminarea din cadrul festivalului nostru a secțiunii de muzică populară, iată că această piesă, această prelucrare, a fost așa, între cele 2 categorii, muzică populară și pop”, a precizat prof. Claudia Mirițescu, director al festivalului.
Președintă a juriului a fost Anca Țurcașiu.
Organizatorii au oferit în acest an mai multe premii concurenților.
Festivalul a fost organizat de Asociația Cuturală „Viva la musica” și Centrul Cultural Reduta, cu cofinanțare de la municipalitate.