Troler suspect pe trotuarul din fața Poliției Brașov
După verificarile efectuate asupra bagajului nu au fost descoperite obiecte periculoase.
Articol de David Ştefan, 23 August 2024, 12:04
Polițiștii din cadrul IPJ Brașov au fost sesizaţi în această dimineață cu privire la existenţa unui troler, ce s-ar afla pe trotuarul din fața unei unități, situată pe str. Nicolae Titulescu, din municipiul Brașov, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Brasov, care au luat primele măsuri pentru asigurarea unui perimetru de siguranţă.
În scurt timp specialişti pirotehnişti, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Brasov, au acționat în vederea efectuarii intervenţiei specifice pentru acest tip de sesizare, iar după verificarile efectuate asupra bagajului nu au fost descoperite obiecte periculoase și ristricțiile create inițial au fost ridicate, se mai arată în informarea IPJ Brașov.
Citește și: O nouă etapă de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor