Tur ghidat , concert de orgă și degustare de plăcinte, azi, la Biserica Fortificată din Cincșor
Este Noaptea Muzeelor la Sate, iar cei care vor să viziteze, astăzi, edificul vor beneficia de tururi ghidate programate la orele 17.00, 18.30 și respective 22.00, iar pentru pofticioși organizatorii nocturnei muzeale rurale au pregătit o degustare de plăcinte.
02 Septembrie 2023, 10:57
Biserica fortificată din Cincșor își deschide larg porțile, astăzi, pentru oaspeți. Este Noaptea Muzeelor la Sate, iar cei care trec pragul celor lăcașului de cult vor fi purtați, măcar pentru câteva clipe, înapoi în timp, într-o Transilvanie a cavalerilor teutoni.
Biserica fortificată din Cincșor este cea mai bine și complet conservată biserică fortificată săsească din Țara Făgărașului și una dintre cele mai pitorești din toată Transilvania.
Cei care vor să viziteze, astăzi, edificul vor beneficia de tururi ghidate programate la orele 17.00, 18.30 și respective 22.00, iar pentru pofticioși organizatorii nocturnei muzeale rurale au pregătit o degustare de plăcinte.
Vă reamintim că astăzi este ediția inaugurală a progarmului "Noaptea Muzeelor la Sate", un proiect derivat al Nopţii Muzeelor, care îşi propune să atragă atenţia publicul larg asupra patrimoniului cultural rural.
"De multe ori mergem cu mașina prin diferite localități și nu avem, poate, habar că acolo se află un monument istoric, o biserică interesantă, o colecție privată. Sunt atâtea lucruri pe care le-am descoperit adunând toate aceste obiective laolaltă într-o bază de date. Sunt foarte multe lucruri, uneori chiar mai grozave decât ceea ce oferă unele muzee din mediul urban românesc. Atunci am zis că trebuie să organizăm o Noapte a Muzelor la Sate și să aducem în atenția oamenilor acea Românie pozitivă, acea Românie profundă, acea Românie neștiută, acea Românie care inspiră", a declarat managerul de proiect, Dragoș Neamu.
În județul Brașov, sunt deschise astăzi, spre vizitare, nu mai puțin de 15 obiective din mediul rural, printre care Muzeul de Pânze și Povești din Mândra, Fierăria lui Lazăr, din Șona, Muzeul "Iosif Vulcan", din Șinca Veche sau stația de Pompieri din Cobor.
Rețeaua Radio România Regional este partener media al proiectului Noaptea Muzeelor la Sate.