Turism sustenabil, la Brașov
Proiectul "Creșterea capacității de management durabil a destinației turistice Brașov la nivelul județului și al municipiului" are ca scop alinierea turismului brașovean la standardele internaționale.
25 Octombrie 2022, 13:08
Un instrument de monitorizare a vizitatorilor, precum și cursuri specializate pe tema managementului de destinație pentru diverși factori din administrația publică și asociațiile de profil. Sunt două teme principale lansate de Asociația de Ecoturism din România, în cadrul un proiect ce se va desfășura până la finalul lunii octombrie 2023.
Proiectul “Creșterea capacității de management durabil a destinației turistice Brașov la nivelul județului și al municipiului” este realizat în cadrul unui parteneriat între administrațiile publice locale, sectorul privat și ONG-uri și are ca scop alinierea turismului brașovean la standardele internaționale.
„În perspectiva apariției organizațiilor de management de destinație, vom realiza cursuri pe tema managementului de destinație pentru diverși factori interesați din administrația publică și asociațiile de profil. De asemenea vom dezvolta un instrument de monitorizare a vizitatorilor, pe care sperăm că autoritățile locale îl vor implementa astfel încât să existe date statistice cu privire la profilul vizitatorilor, ce fac aceștia în destinație și gradul de satisfacție, toate aceste date urmând să ajute managementul destinației în fundamentarea unor decizii de dezvoltare și promovare”, a declarat directorul executiv al Asociației de Ecoturism din România, Bogdan Papuc.