Turist scos dintre stâncile Pietrei Craiului cu ajutorul unui elicopter
Turist scos dintre stâncile Pietrei Craiuluicu ajutorul unui elicopter
11 Iulie 2021, 10:53
Un turist accidentat sâmbătă în timpul unei drumeții în Masivul Piatra Craiului a fost recuperat dintre stânci cu ajutorul unui elicopter SMURD, au anunțat salvamontiștii montani din Zărnești pe pagina de facebook a Parcului Național Piatra Craiului.
Victima, care avea probleme la un picior în urma căzăturii, se afla într-o zonă greu accesibilă cuoscută ca Brâul de Mijloc, pe firul văii Vlădușca, astfel că a fost scoasă prin troliere, potrivit sursei citate.
Ghidul victimei, precum și alți doi au fost amendați, după ce au pornit pe trasee nemarcate din Munții Piatra Craiului cu un număr nepermis de mare de turiști.
Cu ocazia verificărilor făcute pe traseele montane din Piatra Craiului, echipa de salvamontiști și jandarmi montani a întâlnit în zona Brâului de Mijloc un grup de 21 de persoane, cu 2 ghizi, precum si un grup de 8 persoane cu un ghid. Ghizii au fost sanctionati cu amendă, restul persoanelor cu avertisment.
În Regulamentul Parcului Național Piatra Craiului se menționează că pe traseele nemarcate se pot face drumeții doar în grupuri cu maximum 5 persoane, după obținerea unui acord prealabil, pe email.