Turnurile și bastioanele Brașovului, la doar un pas de a fi preluate oficial de Primărie
După mai mulți ani de discuții, turnurile și bastioanele Brașovului sunt aproape de a fi preluate de municipalitate.
10 Ianuarie 2020, 12:46
După mai mulți ani de discuții, turnurile și bastioanele Brașovului sunt aproape de a fi preluate de municipalitate. În prezent, monumentele istorice sunt înscrise în Cartea Funciară atât la Consiliul Județean, cât și la municipalitate. Din această cauză, niciuna dintre administrații nu poate face investiții.
Transferul a fost făcut având în vedere noul Cod Administrativ, după cum a precizat edilul municipiului Braşov, George Scripcaru. Asta pentru că până acum s-a așteptat o Hotărâre de Guvern prin care să se facă acest transfer.
Cât despre Cetățuie și procesul prin care municipalitatea vrea să o preia și pe ea în administrare, acesta a rămas în același stadiu, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde încă nu a fost stabilit un termen.
Practic, procesul a fost deschis în 2015, apoi Tribunalul și Curtea de Apel Brașov au dispus ca monumentul să treacă din proprietatea unei societăți în cea a statului român. Statul, prin Ministerul Finanțelor, a intabulat provizoriu Cetățuia. Însă deciziile instanțelor brașovene au fost atacate, iar dosarul este acum la Înalta Curte.