Un brașovean a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor
Sâmbătă, după miezul nopții, Poliția Brașov a fost sesizată prin numărul unic de urgneță 112 cu privire la faptul că, după ce au consumat alcool, într-un apartament situat în municipiul Brasov, s-a iscat un conflict între doi bărbați.
06 Ianuarie 2024, 18:16
Un brașovean a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor săvârșită pe fondul consumului de alcool.
Sâmbătă, după miezul nopții, Poliția Brașov a fost sesizată prin numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, după ce au consumat alcool, într-un apartament situat în municipiul Brasov, s-a iscat un conflict între doi bărbați. În urma acestuia, unul dintre aceștia, în vârstă de 34 ani, l-ar fi lovit cu un obiect tăietor înțepător pe celălalt, de 31 ani.
Cercetările au fost demarate inițial de către polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Brașov, cu autorul în custodie. În urma concluziilor preliminare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus preluarea cauzei și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.
Activitățile de cercetare au dus la continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea amintită, iar pentru brașoveanul de 34 de ani, din municipiul Brașov, care ar fi săvârșit infracțiunea s-a dispus măsura reținereii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
După prezentarea persoanei în fața judecătorului de drepturi și libertăți, acesta a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.