Un nou patinoar la Brașov, cu sprijinul Fundației Țiriac
Fundația Țiriac va construi al doilea patinoar al orașului, pe modelul celui realizat la Otopeni.
24 Aprilie 2023, 08:40
Brașovul va avea în următoarea perioadă un nou patinoar.
Fundația Țiriac, susținută financiar de miliardarul cu origini brașovene Ion Țiriac, va construi al doilea patinoar al orașului, pe modelul celui realizat la Otopeni, și îl va dona Primăriei Brașov pentru administrare.
În acest parteneriat, administrația locală va pune la dispoziție terenul.
Conform primarului municipiului Brașov, în acest moment se discută de trei posibile locații.
„Au existat câteva runde de discuții prin care Primăria a oferit amplasamente. Am prioritizat cartierele cele mai aglomerate din Brașov. Am oferit opțiuni pentru Astra, pentru Tractorul și pentru Bartolomeu, urmând ca investitorul să vină cu o decizie cu privire la locația perfectă și să își asume realizarea documentațiilor tehnice, astfel încât să reducem la maxim timpul necesar demarării proiectului”, a precizat primarul Allen Coliban.
În funcție de decizia finală asupra amplasării patinoarului, Primăria a anunțat ca ar putea apela și la exproprieri.
Patinoarul Olimpic din Parcul Tractorul a fost inaugurat în 2010, după o investiție CNI de 9 milioane de euro și are o capacitate de 1.500 de locuri.
În schimb, patinoarul situat în Otopeni are o suprafață construită de 4.863 mp, o capacitate de aproximativ 450 de locuri, iar investiția totală în construcția sa s-a ridicat la 3,6 milioane de euro. Perioada de realizare a fost de 6 luni.Sursa foto:
Facebook / Patinoarul Allianz-Tiriac Arena