Un nou traseu RATBV spre Sânpetru, de luni
RATBV și Agenția Metropolitană Brașov anunță că, de luni, 5 aprilie, va operaționaliza o nouă linie de transport în comun, care va face legătura cu cartierul Sânpetru Residence din comuna vecină cu Brașovul.
03 Aprilie 2021, 11:24
RATBV și Agenția Metropolitană Brașov anunță că, de luni, 5 aprilie, va operaționaliza o nouă linie de transport în comun, care va face legătura cu cartierul Sânpetru Residence din comuna vecină cu Brașovul.
Astfel, de luni, linia care acum face legătura cu un alt cartier din Sânpetru, Subcetate, și care poartă numărul 411, va avea numărul 410, iar traseul și orarul actuale vor fi păstrate.
Linia care face legătura cu Sânpetru Residence va avea numărul 411 și va asigura legătura între capetele de linie Rulmentul și Sânpetru Residence.
În ceea ce priveşte tariful de călătorie pentru acest nou traseu, va fi valabil cel existent în acest moment, respectiv 2,5 lei călătoria şi 85 de lei abonamentul lunar nominal.