Un viitor stadion al orașului, anul acesta doar la faza studiului de fezabilitate. Municipalitatea va căuta soluții de finanțare la Guvern
Primăria municipiului Brașov are în plan ca în acest an să fie realizat studiul de fezabilitate pentru un viitor stadion al orașului.
04 Iulie 2022, 17:07
Primăria municipiului Brașov are în plan ca în acest an să fie realizat studiul de fezabilitate pentru un viitor stadion al orașului.
Deja sunt alocați, în bugetul din acest an, aproximativ 150.000 de lei, în acest sens.
Urmează să fie stabilit și locul cel mai potrivit pentru construcția acestuia și, în funcție de amplasament, să fie făcute eventual exproprieri.
“Stadionul este o obligație, mai ales după ce a fost demolat fostul Stadion Municipal. Atunci, promisiunea a fost că vom avea un stadion. Noul stadion al Brașovului, anul acesta va fi în faza licitației pentru studiul de fezabilitate, astfel încât noi să ne facem documentațiile, după care să putem găsi finanțare la nivel guvernamental”, a precizat primarul municipiului Brașov, Allen Coliban.
Stadionul Municipal a fost demolat în 2008.