Urmărire ca în filme, astăzi, pe străzile din localitatea Mândra
În încercarea de a scăpa de urmăritori, bărbatul a lovit maşina de poliţie şi un alt autoturism, iar apoi s-a răsturnat în afara şoselei.
04 Ianuarie 2022, 14:58
Urmărire ca în filme, astăzi, pe străzile din localitatea braşoveană Mândra.
Un şofer băut şi fără permis nu a vrut să oprească la semnalale poliţiştilor, astfel că oamenii legii au pornit pe urmele lui cu autospeciala de poliţie. Nici atunci, şoferul nu a oprit, iar poliţiştii au tras un foc de avertisment, în plan vertical. În plus, în încercarea de a scăpa de urmăritori, bărbatul a lovit maşina de poliţie şi un alt autoturism, iar apoi s-a răsturnat în afara şoselei.
După ce l-au prins, poliţiştii au constatat că şoferul era băut şi nici nu deţinea permis de conducere. Acum, bărbatul de 38 de ani trebuie să răspundă în faţa legii pentru faptele sale.