Vacanțele în familie în țări exotice, la mare căutare în 2022
Restricțiile minime, clima, dar și posibilitatea de a avea excursii extra îi determină pe turiștii români să aleagă destinații exotice
19 Ianuarie 2022, 16:45
Pandemia a schimbat modul în care românii aleg să își petreacă vacanțele. Dacă în anii trecuți, în această perioadă, turiștii români erau dornici să meargă la schi, anul acesta cei mai mulți dintre ei aleg vacanțe în țări precum Mauritius sau Maldive.
Consultantul în turism Răzvan Pascu a explicat la Radio România Brașov FM, la emisiunea Sens Unic, că restricțiile minime, clima, dar și posibilitatea de a avea excursii extra îi determină pe turiștii români să aleagă destinații exotice, cu sejururi de 10 zile.
“Anul acesta sunt deschise mai multe față de ce era anul trecut. De exemplu, eu m-am întors din Mauritius. Am fost acolo cu un grup de vreo 120 de turiști. Acuma plec în Maldive cu vreo 80 de turiști români. De Paște, vom călători din nou în Mauritius cu familii cu copii. În Mexic, la începutul lui martie”, a spus Răzvan Pascu.
Răzvan Pascu mai spune că anul acesta sunt la mare căutare ofertele de vacanțe pentru familii cu copii.
Una dintre cele mai solicitate destinații turistice pentru Crăciunul din 2022 este Laponia. Prețul pentru un sejur în țara lui Moș Crăciun este de la 1800 de euro în sus.
„Din ce am văzut există un interes extrem de mare al familiilor cu copii pentru că și copiii își fac gașca lor de prieteni, iar părinții sunt mai relaxați. Noi, de exemplu, am încercat să includem inclusiv un animator, fotograf de grup etc. Am încercat să venim cu chestii extra astfel încât părinții să se bucure de vacanța lor, iar copiii să stea cu gașca lor de prieteni și să facă o grămadă de activități”, a adăugat Răzvan Pascu.
Pentru vacanțele în familie, în România, experții în turism ne recomandă zone precum Covasna sau Harghita Băi.