Valul de demisii din USR în urma plecării lui Dacian Cioloș de la șefia partidului nu a afectat și filiala Brașov, spune președintele organizației municipale
La ora actuală, filiala pe municipiu a USR Brașov are în jur de 700 de membri.
14 Februarie 2022, 21:24
La nivel național, aproximativ 400 de persoane și-au dat demisia din USR în ultimele două săptămâni, iar alte 100 au aderat la partid, a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt Ionuț Moșneanu.
Care este situația la Brașov ne-a spus reprezentantul pe municipiu al formațiunii politice, Alexandra Coliban:
„Situația la Brașov în comparație cu media este bună, în sensul că avem atât înscrieri, care sunt în curs de procesare (...) cât și cereri de transfer. Numărul cererilor de transfer chiar a crescut în ultima săptămână, însă fiind un proces care durează, nu pot să vă dau o cifra exactă. Demisii avem una singură, ca urmare a demisiei lui Dacian Cioloș”.
La ora actuală, filiala pe municipiu a USR Brașov are în jur de 700 de membri, mai spune Alexandra Coliban.
Reamintim că, săptămâna trecută, Dacian Cioloș și-a anunțat demisia din funcția de președinte al formațiunii politice. Astfel, la acest moment, șef interimar al USR este Cătălin Drulă, până când conducerea partidului va decide să organizeze alegeri pentru un nou președinte.