Viitoarea bază sportivă de la Făgăraș a fost scoasă la licitație
Compania Națională de Investiții a început procedura de licitație publică pentru baza sportivă din municipiul Făgăraș
19 August 2021, 10:25
Compania Națională de Investiții a început procedura de licitație publică pentru baza sportivă din municipiul Făgăraș. Contractul pentru proiectarea, execuția lucrărilor și asistența tehnică din partea proiectantului are o valoare de aproximativ 1,7 milioane de euro.
"Baza sportivă vine în sprijinul a peste 280 de tineri sportivi legitimați la clubul municipal, dar și a celor două grupe de copii care nu sunt legitimați încă. Aceasta va fi construită pe fostul teren de zgură al Nitramonia, în apropierea complexului sportiv de înot și agrement, realizat tot prin CNI, pentru care au început deja lucrările pe amplasamentul fostului ștrand din parcul «Regina Maria»", a precizat Liviu Ardelean, consilierul primarului municipiului Făgăraș.
Baza sportivă va avea teren de fotbal cu dimensiuni omologate de UEFA și FRF, cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori, teren mic pentru minifotbal, handbal, baschet și tenis, clădire administrativă, vestiare și parcare.