Vineri se deschide Banca de cultură Apollonia
70 de artiști brașoveni s-au înscris pentru prima expoziție de la Banca de cultură Apollonia, ce va fi deschisă de vineri, pe perioada sărbătorilor de iarnă.
13 Decembrie 2022, 16:01
70 de artiști brașoveni s-au înscris pentru prima expoziție de la Banca de cultură Apollonia, ce va fi deschisă de vineri, pe perioada sărbătorilor de iarnă.
Este vorba despre Fosta Bancă Săsească, aflată în paragină ani la rând, dar care a fost restaurată de către municipalitate și este acum introdusă în circuitul cultural al orașului, în cadrul programului „Magia iernii la Brașov”, dedicat sărbătorilor de Crăciun.
Cei 70 de artiști sunt cei care au răspuns apelului de recrutare lansat de către municipalitate.
“La sfârșitul lunii noiembrie am lansat o invitație pentru artiștii brașoveni care vor să expună în acest centru cultural. Dintre cei care și-au prezentat portofolii - vorbim de 70 de artiști - am selectat lucrările a 57 de artiști. 12 dintre lucrări vor fi expuse permanent, iar alte 56 vor fi expuse prin rotație. În acest fel reușim să prezentăm vizitatorilor operele artiștilor brașoveni contemporani”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.
Tema primei expoziții din Banca de Cultură este „Călătoria”, văzută inclusiv în sens metaforic.
Vor mai fi două expoziții, una dedicată lui Ştefan Popescu, unul dintre principalii pictori-călători ai artei româneşti, iar o alta pictorului Ştefan Mironescu.
În clădire mai sunt programate concerte, expoziţii, proiecţii pe clădire şi alte evenimente culturale, organizate de Filarmonica Braşov.