Vot pentru conducerea Regiei Aeroportului Braşov " Ghimbav
În schema de personal a Regiei sunt prevăzute șapte posturi, dintre care unul de conducere şi şase de execuţie.
20 Mai 2022, 11:36
Consiliul Județean Brașov, care are în subordine Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav”, va vota în următoarea ședință de plen de săptămâna viitoare, organigrama şi noul Regulament de Organizare şi Funcţionare al Regiei.
Astfel, potrivit celor două proiecte de hotărâre, în ceea ce priveşte organigrama, în schema de personal a Regiei sunt prevăzute șapte posturi, dintre care unul de conducere şi şase de execuţie.
Numărul total de posturi va fi de 12, dintre care cinci vor fi desemnați membri ai Consiliului de Administraţie.
Se propune, astfel, creşterea numărului de membri ai CA, de la trei la cinci, și asta pentru că, potrivit administraţiei judeţene, dacă rămân doar trei membri și unul sau doi sunt absenţi, nu se mai pot lua hotărâri.
Dintre cei cinci membri, unul va fi reprezentantul Ministerului Finanţelor, unul al Consiliului Judeţean, iar trei vor fi din afara administraţiei judeţene.