Vremea rece nu a afectat culturile la Brașov, spun specialiștii în agricultură
Deși unii pomi au apucat să înflorească, specialiștii spun că în județ nu sunt probleme cu pomii fructiferi.
04 Aprilie 2023, 17:02
Vremea rece nu a afectat culturile la Brașov, spun specialiștii în agricultură.
Deși unii pomi au apucat să înflorească, iar acum crengile le sunt îndoite de greutatea zăpezii care cade încontinuu de azi noapte, specialiștii spun că în județul Brașov nu sunt probleme cu pomii fructiferi.
„În județul Brașov, ponderea plantațiilor pomicole este deținută de arbuștii din categoria afin, alun, nuc, mai puțini pomi fructiferi - cais, piersic - care ar fi înflorit în această perioadă. Deocamdată nu sunt probleme, vremea rece nu a afectat culturile. Culturile semănate în toamna anului trecut se prezintă bine, stare de vegetație bună”, a precizat Lidia Purice, șef serviciu la Direcția Agricolă Județeană Brașov.
Mai mult decât atât, agricultorii spun că zăpada căzută în aceste zile este un semn bun pentru recolta din acest an.
Chiar dacă Brașovul nu s-a confruntat cu o secetă pedologică, straturile mai adânci ale solului sunt lipsite de apă, iar precipitațiile din aceste zile, când se vor topi, vor asigura apa necesară și la adâncimi mai mari.