"Vulturii din Țaga" încheie cea de-a 9-a ediție a programului KineDok, la Brașov
"Vulturii din Țaga" va fi proiectat marți, începând cu ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, în prezența regizorilor Adina Popescu și Iulian Manuel Ghervas.
11 Decembrie 2023, 16:51
„Vulturii din Țaga” este pelicula care încheie cea de-a 9-a ediție a programului internațional de distribuție alternativă de film documentar KineDok la Brașov.
Filmul va fi proiectat marți, începând cu ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, în prezența regizorilor Adina Popescu și Iulian Manuel Ghervas.
Documentarul, distins cu mai multe premii la competiții de profil, spune povestea lui Nelu, managerul unui club de fotbal dintr-un sat din Transilvania, care antrenează o echipă care nu adună puncte în clasament, dar care câștigă respectul comunității.
Nelu nu se dă bătut, după fiecare înfrângere găsește puterea să o ia de la capăt, pentru că nu și-a abandonat niciodată pasiunea din tinerețe.
Filmul are subtitrări în limba română.