Zilele Fimului Lux, la Cinematograful Amza Pellea din Râșnov
Zilele Fimului Lux, ce vor avea loc în perioada 5-7 mai la Cinematograful Amza Pellea din Râșnov, vă oferă șansa să ajungeți la Strasbourg.
26 Aprilie 2023, 12:44
Zilele Fimului Lux, ce vor avea loc în perioada 5-7 mai la Cinematograful Amza Pellea din Râșnov, vă oferă șansa să ajungeți la Strasbourg.
Dacă veți urmări săptămâna viitoare unele dintre cele mai bune filme premiate internațional la Zilele Fimului Lux de la Râșnov și veți vota filmul preferat, puteți fi unul dintre cei zece spectatori ai Galei Premiulului Publicului LUX 2023, ce va avea loc în luna iunie.
„Suntem foarte bucuroși să putem oferi publicului din Râșnov, Brașov și împrejurimi o selecție de filme foarte puternice, care au în palmares nominalizări la Oscar, Palme d'Or, Cannes, iar aceste cinci filme selectate se află acum în competiție pentru a câștiga premiul publicului. Premiul publicului este oferit în fiecare an de către Parlamentul European, bineînțeles, după ce filmele sunt votate”, a explicat coordonatorul Europe Direct Râșnov, Ioana Vașoti.
Triangle of Sadness, Close, Alcarras, Burning Days și Will-O’-The-Wisp sunt cele cinci proiecții nominalizate, iar inițiativa oferă filmelor o mai mare vizibilitate și le ajută să depășească granițele și să ajungă la un public mai larg. Le permite spectatorilor din întreaga Uniune Europeană și nu numai să vizioneze filme care altfel nu ar fi fost probabil proiectate în țara lor.
“Așteptăm publicul să vină să vadă filmele, să și-l aleagă pe cel preferat și să voteze online pe luxaward.eu. Voturile se pot înregistra până pe 12 iunie 2023 așa că vă încurajăm să veniți să vedeți filmele. Sunt filme care vă vor purta prin toate emoțiile, de la hohote de râs, până la lacrimi, pentru că selecția este foarte diversă. Avem dramă, avem comedie, fantasy și un pic de musical, chiar și cu note de thriller, pe alocuri. Sunt foarte diverse”, a adăugat Ioana Vașoti.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.