Zilele Sfântului Mihai, de mâine, la Săcele
De mâine, 20 septembrie, până duminică, 25 septembrie, va avea loc sărbătoarea tradițională a comunității maghiare din cele șase sate săcelene - Sf Mihai.
19 Septembrie 2022, 10:51
De mâine, 20 septembrie, până duminică, 25 septembrie, va avea loc sărbătoarea tradițională a comunității maghiare din cele șase sate săcelene - Sf Mihai.
Spectacole de teatru, concerte, competiții sportive, târg de meșteșugari, lansare de carte sunt doar câteva din activitățile care vor avea loc în aceste 5 zile.
Evenimentele încep marți seara, cu un program desfășurat la Centrul Multicultural și Educațional Săcele. Conferințe, dezbateri și jocuri de societate toate acestea vor avea loc miercuri. Joi seara suntem invitați la o degustare de vin, la Pensiunea Piroska. Vor fi prezenți producători din Ungaria.
De spectacole pentru copii, dar și programe artistice și expoziții prezentate de Asociația Ceangăilor Bârsa și Casa Ceangăilor din Satulung Suseni vom avea parte vineri seara, la Centrul Multicultural și Educațional.
Sâmbătă, evenimentele încep la ora 10.00. Sala de Sport Arena Baciu va găzdui Campionatul de fotbal Țara Bârsei.
Pe parcursul zilei vor fi spectacole de teatru, lansări de cărți, workshopuri, dansuri moderne și concerte care se vor termina aproape de miezul nopții.
Duminică, la ora 12.00 este programată o paradă tradițională de cai și trăsuri.
Vor mai fi expoziții și concursuri de prăjituri, spectacole de dansuri populare, concerte, jocuri tradiționale pentru copii, concursuri de flotări, târguri meșteșugărești și multe alte surprize. Intrarea la evenimente este gratuită.