Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații și comemorarea eroilor
Sâmbătă, Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" a marcat Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, recunoscând astfel contribuția militarilor la misiunile desfășurate.
12 Noiembrie 2023, 18:37
Sâmbătă, Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" a marcat Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, recunoscând astfel contribuția militarilor la misiunile desfășurate.
Mai multe ceremonii militare și religioase au avut loc în garnizoanele Brașov, Câmpulung și Curtea de Argeș. Prin intermediul acestora au fost comemorați eroii căzuți la datorie atât în misiunile din teatrele de operații, cât și pe cei care au plecat dintre noi pe timpul misiunilor desfășurate în țară.
În acest context, la mormintele eroilor au fost depuse coroane și jerbe de flori. Cu aceeași ocazie, în Curtea de Argeș, a avut loc competiția "Duatlonul Regal Invictus", eveniment organizat cu sprijinul Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada". La activitate au fost prezenți directorul Statului Major al Apărării, general-locotenent Corneliu Postu și Alteța Sa Regală, Principele Radu.
"Ziua de 11 noiembrie are o semnificație dublă, marcând atât sacrificiul primului militar român căzut în Teatrul de Operații din Afganistan în 2003, sublocotenentul Iosif-Silviu Fogarași, cât și celebrarea militarilor care au servit cu profesionalism și demnitate Drapelul României în toate teatrele de operații.Cinste și onoare eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații! Eroii nu mor niciodată!", au menționat reprezentanții Brigăzii 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" pe pagina de socializare a instituției.