Zona La Iepure, reamenajată
În zonă au fost amenajate mai multe terenuri de sport, locuri de joacă, precum şi o zonă de conduită în trafic pentru tinerii biciclişti, pe o suprafaţă de 1.500 mp.
27 Octombrie 2023, 19:05
Zona La Iepure a fost reamenajată de municipalitate.
În aceste zile s-a trecut la ultima etapă din lucrările începute aici în urmă cu o jumătate de an.
„Proiectul de La Iepure este în etapa finală, cea de plantări. Mai avem de plantat aproximativ 600 de metri liniari de gard viu și din cei 400 de arbori și arbuști mai avem 130 de arbori. Sperăm ca până în 15 noiembrie să finalizăm toate aceste lucrări, astfel încât acel parc să fie pus la dispoziția locuitorilo din Valea Cetății și a tuturor brașovenilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Proiectul constă în amenajarea unui spaţiu multifuncţional de recreere şi sport, pe o suprafaţă de aproximativ 13.500 mp.
În acest perimetru au fost amenajate mai multe terenuri de sport, locuri de joacă, precum şi o zonă de conduită în trafic pentru tinerii biciclişti, pe o suprafaţă de 1.500 mp.
Aici sunt simulate condiţii de trafic reale, astfel ca bicicliştii să poată să înveţe şi să experimenteze în deplină siguranţă modul de conduită al unui ciclist în trafic.
Valoarea totală a investiţiei este de peste 7 milioane și jumătate de lei cu TVA, iar 98% din valoarea eligibilă este asigurată din fonduri europene.