Astăzi este sărbătorită Ziua Maghiarilor de Pretutindeni
Sărbătoarea este marcată atât în Ungaria, cât şi în comunităţi de maghari din diaspora.
15 Martie 2022, 13:25
15 martie este una dintre cele trei sărbători naţionale ale Ungariei. Azi se împlinesc 174 de ani de la începutul Revoluţiei Maghiare din 1848, un eveniment important din istoria Ungariei, care a dus la înfiinţarea primului parlament modern maghiar şi a unui guvern.
Noul împărat, Franz Joseph, a ordonat, însă, dizolvarea Guvernului de la Budapesta, reuşind să înfrângă Revoluţia Maghiară (1849). Sărbătoarea este marcată atât în Ungaria, cât şi în comunităţi de maghari din diaspora.
Având în vedere că la Brașov comunitatea maghiară este una numeroasă, pe tot parcursul zilei vor fi organizate diferite manifestații.
“Sărbătorim ca de obicei, ca în fiecare an. Ne bucurăm de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, din întreaga lume. Comunitatea maghiară din Brașov este însemnată. Suntem aproape 20.000 de persoane în oraș și aproape 40.000 în județ și ne bucurăm ca în fiecare an: depunem flori la diferite locații care au conotații cu Revoluția din 1848, o să avem un spectacol cu copii, cu cântece și dansuri la Teatru «Sică Alexandrescu» de la ora 17.00 și multe alte evenimente comemorative”, a spus Toro Tamas, reprezentant al comunității maghiarilor din Brașov.
Și președintele Klaus Iohannis a transmis în această dimineață un mesaj cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, vorbind despre „contribuția importantă pe care minoritatea maghiară o aduce societății”.