Au fost eliminate taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor pentru cetățenii europeni
Au fost eliminate taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor pentru cetățenii europeni.
07 Februarie 2020, 18:02
Taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor pentru cetățenii europeni au fost eliminate, astăzi, prin ordinul emis de ministrului educaţiei şi cercetării, Monica Anisie.
Astfel, au fost eliminate taxele de recunoaștere/echivalare a studiilor preuniversitare și universitare pentru cetățenii Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene, iar accesul pe piața muncii se va face fără alte costuri pentru această categorie. Taxa se va menţine doar pentru cetățenii din afara zonei specificate anterior.
„Ca ministru al educației și cercetării am decis să respect efortul depus și să îi încurajez pe românii care au studiat în spațiul european să se angajeze și să își continue studiile în România, prin simplificarea modului de recunoaștere a diplomelor de studii. Ceea ce au învățat merită recunoscut și apreciat. Ne bazăm și pe ei să contribuie la construirea unei Românii normale, unei Românii Educate.”, a declarat ministrul educaţiei.