Avertisment MAE pentru cetățenii români care vor să călătorească în Grecia
Ministerul de Externe avertizează cetățenii români care vor să călătorească în Grecia că autoritățile locale au emis o avertizare de incendiu, care va fi în vigoare până mâine, din cauza temperaturilor ridicate și a vântului puternic.
06 Iulie 2022, 08:37

Potrivit unui comunicat există pericol iminent de producere a incendiilor de vegetație în insulele din nordul și estul Mării Egee, în regiunile Attica, Grecia Centrală, Peninsula Peloponez și Grecia de Vest.
Cetățenii români aflați în dificultate pot solicita asistență la Ambasada României din Atena şi la Consulatul General de la Salonic. Totodată, Ministerul de Externe le recomandă românilor consultarea paginilor sale de internet și aplicația "Călătorește în siguranță".