Camera Deputaților a votat ca zilele de 6 și 7 ianuarie să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează
Camera Deputaților a votat în ședința de astăzi ca zilele de 6 și 7 ianuarie să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
15 Februarie 2023, 13:25
Camera Deputaților a votat în ședința de astăzi ca zilele de 6 și 7 ianuarie să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Proiectul a trecut tacit de Senat şi a fost adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional, astfel că legea merge la promulgare.
În expunerea de motive, inițiatorii proiectului susțin că pentru creștinii ortodocși zilele de 6 ianuarie - Botezul Domnului şi 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sunt zile unice, iar cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică.
Totdată, susțin inițiatorii, potivit ultimului recensământ din anul 2011, peste 16.300.000 de cetăţeni români sunt creştini ortodocşi, ceea ce reprezintă 86,45% din populaţia totală declarată a ţării, ceea ce înseamnă că cele două sărbători sunt de mare însemnătate în rândul populației.