Canicula încetinește trenurile
CFR a anunțat restricții de viteză pe 13 intervale de cale ferată din regionalele București, Timișoara, Cluj, Iași și Brașov. În aceste condiții, CFR Călători atrage atenția că pot fi întârzieri semnificative în circulația trenurilor.
25 Iulie 2023, 10:14
CFR a anunțat restricții de viteză pe 13 intervale de cale ferată din regionalele București, Timișoara, Cluj, Iași și Brașov. Trenurile vor circula cu limitare de viteză de 20-30 km/h din cauza temperaturilor de peste 50 de grade înregistrate la nivelul șinelor. În aceste condiții, CFR Călători atrage atenția că pot fi întârzieri semnificative în circulația trenurilor.
Şi... atenție, șoferi! Verificați starea vremii înainte să plecați la drum! Și pe șosele sunt restricții de circulație pentru mașinile grele în județele care sunt vizate de avertizări cod roșu și portocaliu. Mașinile cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 t NU vor avea voie să circule între orele 10 și 20 pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi.
Fac excepție transporturile de persoane, de produse perisabile sau mașinile care participă la intervenții în cazuri de forță majoră, potrivit Radio România Actualități.