Carburanţii se scumpesc de la începutul anului viitor
Preţul la pompă al unui litru de benzină fără plumb ar urma să fie mai mare cu puţin peste şapte bani.
08 Decembrie 2021, 09:23
Carburanţii se scumpesc de la începutul anului viitor pentru că se majorează accizele.
Potrivit Radio România Actualități, preţul la pompă al unui litru de benzină fără plumb ar urma să fie mai mare cu puţin peste 7 bani, iar acel al motorinei cu 6 bani, potrivit noului regim de accize publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor. Astfel, vom avea o creştere a accizei de 65 de lei la 1.000 de litri de benzină şi de 60 de lei la 1.000 de litri de motorină.
La aceste majorări se va aplica în final şi Taxa pe Valoare Adăugată.