Carpathia Bike Tour, ediția Cobor, pe 18 iunie
Traseul cursei are 80 de kilometri şi porneşte de la Cetatea Rupea.
07 Iunie 2022, 14:01
Pasionaţii de ciclism sunt invitaţi, pe 18 iunie, la Carpathia Bike Tour, ediţia Cobor, un eveniment care promovează mişcarea pe bicicletă, într-o zonă cu o biodiversitate unică în ţară, Colinele Transilvaniei.
Traseul cursei are 80 de kilometri şi porneşte de la Cetatea Rupea.
“Veți putea descoperi peisaje interesante, veți afla povești, veți opri la fermă pentru un brunch sau veți cunoaște vacile din sura de stepă, o specie dispărută din acest spațiu, cunoscută în tabloul Carul cu boi de Nicolae Grigorescu”, a precizat directorul de comunicare al Fundației Conservation Carpathia, Victoria Donos.
Totodată, participanții la eveniment pot vizita canisa cu Ciobăneşti Carpatini pe care fundaţia îi creşte pentru a-i dona fermierilor în procesul de prevenţie a conflictelor cu animalele sălbatice.
Pe traseul de întoarcere, cicliştii vor mai putea vedea una dintre păşunile de stejari seculari de lângă Cobor, iar turul se va încheia cu vizita Cetăţii Rupea.
Taxa de participare este 75 de lei.