Centralele individuale de apartament ar putea fi interzise
Centralele individuale de apartament ar putea fi interzise, în imobilele nou construite.
21 Noiembrie 2021, 10:14
Centralele individuale de apartament ar putea fi interzise, în imobilele nou construite, pentru că poluează foarte mult, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
În locul centralelor de apartament, acolo unde nu este posibilă racordarea la sistemele centralizate de termoficare, vor putea fi instalate centrale, care să deservească întregul imobil sau măcar o parte a acestuia.
Există orașe în România, unde autoritățile au interzis deja centralele de apartament, cum ar fi Brașovul și Clujul. Alternativa ar fi centralele de imobil. Despre avantaje ne vorbește Tanczos Barna:
Propunerea Ministerului Mediului va fi dezbătută cu specialiștii de la Ministerul Dezvoltării și nu există deocamdată o dată clară pentru impunerea unei asemenea decizii, mai spune ministrul Mediului.
Oricum, cei care au deja montate centrale de apartament nu vor fi afectați de această măsură.