Copiii cu certificat de handicap vor primi o indemnizaţie compensatorie de la stat.
03 Ianuarie 2023, 16:22
Copiii cu certificat de handicap vor primi o indemnizaţie compensatorie de la stat. Aceasta va fi acordată o singură dată, în această lună, şi va fi cuprinsă între 64 şi 316 lei, potrivit unei ordonanţe de urgenţă. Peste 80.000 de copii cu dizabilităţi erau înregistraţi la sfârşitul lunii iunie anul trecut, în creştere cu 1.800 faţă de perioada similară din 2021. Mai mult de jumătate dintre ei figurau în evidenţe cu handicap grav şi aveau între 7 şi 13 ani, potrivit datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului.